Șerban Copoț lansează „Liga exploratorilor”, un proiect susținut de Kaufland România

Mare iubitor al naturii, cunoscut pentru excursiile și activitățile educative pe care le face împreună cu fiii lui, Șerban Copoț pregătește un proiect amplu pentru copii, „Liga exploratorilor”, susținut de Kaufland România. Lansarea cărții „Manualul exploratorului” reprezintă prima etapă a proiectului, care își propune, în primul rând, să le reamintească părinților cât de important este timpul petrecut alături de copiii lor în mijlocul naturii. Cartea este scrisă integral de Șerban Copoț și urmează să fie lansată în curând împreună cu Kaufland România, iar pe baza informațiilor cuprinse în ea copiii vor putea participa la un concurs cu un premiu extraordinar: o tabără în care vor învăța cum să devină exploratori.

„Eu fac parte din generația care a crescut afară. Poate lucrurile s-au schimbat acum, copiii nu mai petrec atât de mult timp în contact cu natura, iar eu îmi doresc și să readuc acest obicei în timpul lor liber, dar și să le arăt cum să privească, cum să se bucure și cum să protejeze tot ceea ce ne înconjoară. În plus, prin intermediul cărții, ei pot învăța o mulțime de lucruri folositoare, cum sunt tehnicile de supraviețuire”, spune Șerban.

Artistul povestește că, după activitățile lui și după drumețiile făcute cu familia sa, a căutat pe piață cărți legate de natură și tehnici de supraviețuire, cu informații utile despre ce să faci în anumite situații, scrise pe înțelesul copiilor. Nu a găsit, așa că și-a dat seama că o poate scrie chiar el. „M-am gândit că fac un lucru bun. Eu am bagajul necesar de cunoștințe să plec cu copiii în drumeții. Toate datele acestea pe care le-am acumulat de-a lungul vieții, documentarea pe care o fac în mod constant despre metode de supraviețuire și tehnici se regăsesc în această carte, într-un mod cât se poate de clar, concis și ușor de accesat”, povestește Șerban. „Poate există weekenduri în care nu știi cum să petreci timpul cu copilul tău, mai ales dacă vrei să îl iei pe cel mic din fața calculatorului, a tabletei. Cred că asta e cea mai bună ocazie, sigur acolo în pădure nu mai are semnal, nu mai are nimic. Și dacă ai o carte, deci o unealtă bună, poți să te inspiri să faci tot felul de lucruri. Știu că sunt foarte mulți părinți care stau la serviciu de dimineață până seara și, în plus, așa se pot relaxa și ei”, continuă autorul.

„Grija față de natură este una din prioritățile noastre, așa că ne-am alăturat cu entuziasm proiectului «Liga Exploratorilor» pentru că este un program de educație ecologică inedit, ce îi duce pe copii în mijlocul naturii. Ne bucurăm să contribuim la creșterea unei generații cu respect pentru mediul înconjurător.”, a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

Cartea conține mai multe capitole și informații concrete, pornind de cum se organizează bagajul și care sunt obiectele folositoare, până la orientare și cum se citește o hartă, cum se acordă primul ajutor în diverse situații și multe alte lucruri interesante pentru părinți și copii.