Matei Dima joacă alături de Ada Condeescu în serialul online „L-a Seral”

Lansat în 2014, proiectul BRomania a fost încă de la început un succes și a setat trenduri în ceea ce privește entertainment-ul online, cu sketch-uri care au cucerit milioane de fani și scenarii care au devenit virale. În spatele lui stă Matei Dima, unul dintre primii și cei mai apreciați creatori de conținut de la noi, care anul acesta este implicat în trei producții de film. Matei tocmai lansat serialul online de comedie „L-a Seral” (joia de la 20:00, pe canalul de YouTube BRomania), în care apare și cunoscuta și premiata actriță Ada Condeescu.

Cu o poveste spusă cu mult umor de situație, cu replici amuzante care captivează publicul de la primele minute, serialul „L-a Seral” este o gură de aer proaspăt pentru consumatorii de gen, o idee la care Matei lucrează de un an și jumătate. Subiectul este unul cât se poate de ancorat în realitate: problemele cu care se confruntă liceenii, de la bullying la vot și democrație, relatate cu mult umor. În rolurile principale apar Matei Dima (Vidra), Ada Condeescu (diriginta Iulia Pană), Ionuț Rusu (Vivi), Dan Badea (Ștefan Buzoi), dar și Ruxy Ghimp (Roxxy) sau Irina Deaconescu (Prețioasa).

Primul episod „L-a Seral” a fost făcut public pe 29 august și are deja aproape 900 de mii de vizualizări. Cel de-al doilea episod „L-a Seral”: Șeful clasei a fost postat joi, 5 septembrie și tratează un subiect cât se poate de actual: votul și democrația. „Mă bucur enorm că am reușit să lucrez cu o gașcă atât de creativă și muncitoare pentru a vă putea oferi această mini-serie de 4 episoade, urmate de un vlog/documentar în care vă povestim și arătăm cum am ajuns, după mult mult timp, să aducem la viață acest proiect”, a mai spus Matei. 

La rândul ei, Ada Condeescu a spus: „În mini seria online „L-a Seral” am avut parte de oameni ambițioși, talentați și muncitori. A fost o bucurie să-i descopăr și să lucrez alături de ei! Mulțumesc, Matei, pentru invitație.”

Tot anul acesta Matei a lucrat la filmul independent „Miami Bici”, iar pe 2 septembrie a început filmările pentru primul lungmetraj pe care îl regizează: „5GANG TheMovie”, o producție fiction la care lucrează, după cum indică chiar numele, cu Selly, Gami, Dia, Pain și Exploit, cei 5 care au devenit idolii unei întregi generații.

După ce a studiat teatru și relații publice în Los Angeles, Matei Dima s-a întors în România în 2014 pentru a testa un domeniu nou, încă neexploatat la acea vreme: entertainment în online. Proiectul BRomania a fost primul care a introdus cu succes fenomenul VINE-urilor în România. De la Vine, la YouTube, Facebook și Instagram, BRomania a ajuns la peste un milion de urmăritori și la adevărate producții de film. Matei a pus bazele unei comunități a consumatorilor de divertisment online de pretutindeni, a cucerit internetul cu sketch-urile sale și a stabilit un record cu cel mai viral video românesc, ajungând la peste 51 de milioane de vizualizări. Totodată, show-ul său național, live-ul de comedie #CuDeToate, a fost sold-out după sold-out. „Îmi doresc să creez ca scriitor, actor, regizor. Nu contează unde se întâmplă chestia asta. Vreau să cresc și să ofer ceva din ce în ce mai bun.”  

Related Blogs