În ultimul videoclip al lui Horia Brenciu apare și un tablou al străbunicului său, Toma

Cea mai recentă piesă pe care a lansat-o Horia Brenciu, „Lumea mea”, permite fanilor artistului să pătrundă în intimitatea copilăriei lui și a vieții pe care a dus-o la Brașov. „De când m-am apucat de muzică, am simțit nevoia să creez ceva în cinstea familiei mele, a locului în care m-am născut și am copilărit. De multe ori, acele amintiri sunt cele care mi-au dat puterea să merg mai departe în viața. Vreau să cred că Lumea mea este primul pas în sensul ăsta”, a declarat Horia Brenciu. Pe lângă faptul că a compus o piesă despre familia lui, Horia a și filmat clipul chiar în locul în care s-a născut și a făcut primii pași în viață, iar în el apar mai multe obiecte personale, printre care și un tablou, datat 1904, care i-a aparținut străbunicului artistului, Toma Brenciu. „El a fost cantor la Biserica Sf. Nicolae pe care o regăsiți, de altfel în imagini”, completează Horia.

Artistul continuă să rememoreze o serie întreagă de întâmplări care îl leagă foarte mult de Brașov. „Primul ghid în Brașov mi-a fost tata. El e cel care mi-a arătat împrejurimile orașului. Tot alături de el am cucerit toate vârfurile posibile de pe dealurile și munții din zonă. Toate fotografiile care apar sunt din arhiva proprie, bunicii mei, mama și tata fiind prezenți în clip. Secvența în care eu, copil fiind, studiam vioara, e filmată la prima mea școală, liceul pedagogic „Andrei Mureșanu”. După acel moment, n-am rezistat tentației să mă plimb prin Scheii Brașovului și am început să merg alături de camera de filmat spre al doilea liceu, unde am studiat clasele IX – XII, „Andrei Șaguna”, declară Horia Brenciu.  

Cadrul de final al videoclipului a pus la grea încercare întreaga echipă. Filmarea, făcută la Pietrele lui Solomon, a implicat multe momente tensionate trăite de cei care au fost nevoiți să urce până acolo. „E o zonă pe cât de splendidă, pe atât de greu de atins. A fost dificil, dar dorința tuturor de a realiza o filmare memorabilă a fost mai puternică”, își amintește el.

Muzica – Horia Brenciu și Vlad Popescu

Versuri – Horia Brenciu și Vlad Popescu

DOP: Răzvan Leucea

Scenariu: Iura Luncașu si Horia Brenciu

Regie: Iura Luncașu

Producător general – HB Media Entertainment