Horia Brenciu, trei concerte de Crăciun

Horia Brenciu va susține trei concerte de Crăciun la Sala Palatului, pe 8, 9 și 10 decembrie

 

Biletele pentru cele două concerte de Crăciun anunțate de Horia Brenciu la Sala Palatului s-au epuizat într-un timp record, însă artistul vine astăzi cu o veste extraordinară: o nouă seară de sărbătoare. Astfel, Horia Brenciu va susține pe 8, 9 și 10 decembrie trei concerte de Crăciun la Sala Palatului, unde sunt așteptați toți cei care vor să intre deja în atmosfera sărbătorilor de iarnă și să se bucure de spectacolul oferit de cel mai efervescent artist și invitații săi, deloc puțini la număr. Aproape 60 de artiști vor urca alături de artistul Horia Brenciu și vor cânta împreună cu acesta colinde tradiționale românești, dar și americane.

„Urmează 3 zile de SĂRBĂTOARE! Da, ați citit bine: 3! Cu bucurie vă anunț punerea în vânzare a celui de-al treilea concert, pe data de 8 decembrie! Așadar, pe 8, 9 și 10 decembrie vor fi 3 zile de sărbătoare așa cum merită pe deplin toți fanii mei! De ce? Simplu. Pentru că acum suntem pregătiți să cântam colinde. Nu unul, nu două, ci o întreagă pleiadă de colinde românești și americane, cele mai dorite și cele mai știute, cu cel mai bun suport melodic și instrumental existent în România”, promite Horia Brenciu.

Din programul pregătit cu minuțiozitate de artist nu vor lipsi hiturile, piesele noi, invitații surpriză și momentele de poveste care vor anticipa cadrul perfect pentru sărbătorirea Crăciunului într-o atmosferă de bucurie, căldură și prietenie.

 

Related Blogs