Diana Munteanu apare pentru prima dată într-un videoclip. Este vorba despre noua piesă a lui Horia Brenciu

Noul videoclip pe care Horia Brenciu urmează să-l lanseze în curând pentru piesa „Poftă de băut” reprezintă o premieră pentru Diana Munteanu pentru că este primul în care apare vedeta Antenei 1. „Este primul videoclip în care joc și s-a nimerit ca filmările să aibă loc fix unde îmi place mie cel mai mult: pe malul mării, vara”, declară Diana Munteanu, coprezentatoarea emisiunii „Prietenii de la 11” de la Antena 1.

 

 

Diana a acceptat fără să stea pe gânduri propunerea de a apărea în videoclip din mai multe motive, prietenia de foarte mulți ani care o leagă de Horia fiind cel mai solid. „Am prezentat emisiuni împreună la Antena 1, am și cântat alături de el și de HB Orchestra și îi mulțumesc că mi-a oferit această ocazie unică. Horia e omul care îți dă o încredere extraordinară în tine, îți oferă un confort care te ajută să-ți depășești limitele și asta mi se pare foarte important. E un optimist ca și mine, întotdeauna binedispus și, pe deasupra, molipsitor cu starea lui”, a mai precizat Diana.