Piesa „Casa bântuită”, o metaforă a sufletului care luptă pentru iubire, în viziunea ADDEI

ADDA încheie cel de-al treilea sezon al „Stărilor” cu piesa „Casa bântuită”, o metaforă despre relații și compromisuri, despre lucruri spuse și nespuse și despre cât de important este pentru un cuplu să lupte pentru a-și păstra iubirea.

„Cânt despre încercările unui cuplu de a-și rezolva problemele, despre compromisurile care se fac într-o relație și lucrurile pe care nu le știe nimeni, în afară de cei doi protagoniști. Cred că prin astea trec toți oamenii implicați în relații de durată, mai ales cei care vor să își salveze iubirea”, spune ADDA.

 

 

Și videoclipul melodiei „Casa bântuită” a fost realizat tot în satul Cincșor, în locuri încărcate de poveste și istorie. De la biserica fortificată de aici, construită în 1377, și până la obiectele vechi din fosta casă a preoților, unde a filmat videoclipul pentru Casa bântuită, ADDA spune că timp de trei zile s-a aflat parcă în altă lume. „Am filmat într-un loc de vis. Satul Cincșor e locul perfect, unde poți să îți gășești liniștea și unde te poți regăsi. A fost o experiență frumoasă”.

 

Muzica este semnată de ADDA și Georgian Idriceanu, text ADDA și Bogdan Penciu, producția audio aparține lui Georgian Idriceanu, cea video lui Radu Șelaru și Rizea Cătălin, chitare Ioan Nacu, mix/master – Mădălin Roșioru, iar regia videoclipului este semnată de TrandaFilm.

 

 

Printre piesele care au consacrat-o pe ADDA se numără „Lupii”, cu peste 26 de milioane de vizualizări pe YouTube, De dorul tău, Marea mea, piesă pe care artista a compus-o și a filmat-o în 12 ore, iar fanii săi i-au fost alături live, pe Facebook, alături de „Îți arăt că pot”, „Nu plânge, Ana!”, „Se vede pe fața ei”. Canalul de YouTube al artistei are peste 200 milioane de vizualizări.