Bursa The Motans și-a desemnat câștigătorii

Artistul The Motans a lansat la începutul lunii august proiectul „BursaTheMotans”, destinat tinerilor care sunt pasionați de domeniul pe care și l-au ales, dedicați și serioși în ceea ce-și propun să facă. Peste 1000 de tineri pasionați de diverse domenii, care au nevoie de sprijin financiar pentru a-și urma pasiunea, s-au înscris sperând să câștige bursa.

„Bursele The Motans sunt despre asta: despre a oferi timp studenților merituoși, pe care să-l folosească pentru a studia și pentru a-și urma pasiunile. Construim prezentul pentru a iubi și viitorul!”, a declarat Denis Roabeș (The Motans).

În urma unui amplu proces de recrutare, organizat în parteneriat cu Virgin Radio, 5 tineri vor primi lunar, timp de 10 luni, câte 2080 de lei. Cei 5 câștigători sunt: Mihai Gherman, Christian Burlacu, Cristian Manuel Fosalau, Luiza Nistor, Floriana Vasile.

1. Gherman Mihai – Medicină Generală, anul 4, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hatieganu”, Cluj Napoca

Pasionat de domeniul științific încă de mic, Mihai este dedicat înțelegerii fenomenelor și rezolvării problemelor. Fiind curios și doritor să învețe orice aspect care îl poate ajuta să îmbunătățească lumea din jur, Mihai este un viitor medic pasionat și dedicat. „Consider că fiecare dintre noi are responsabilitatea de a lăsa ceva în urmă care să îi inspire și să îi ajute pe cei ce ne urmează să construiască mai departe, să se dezvolte în continuare”, spune el.

2. Burlacu Christian – Actorie, Teatru, Cinema, anul 1, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Chișinău 

Christian este îndrăgostit de artă și pasionat în primul rând de teatru, dar și de muzică. Cu studii în diferite colțuri ale artei – teatru, muzică, dans, Christian a ales să aprofundeze domeniul teatral în studiile sale universitare, din pasiunea sa adâncă pentru actorie. „Eu vreau să fac actorie. Sunt înnebunit de modul în care îmi rezonează ecoul cuvântului în piept. Sunt dependent grav de fiori, de pielea de găină, de noduri în gât… Iubesc să trăiesc cercetând priviri lucide”, declară acesta.   

3. Foșălău Cristian-Manuel – Facultatea de Geografie, anul 2, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași 

Geografia este cea mai mare pasiune a lui Manu, iar visul său este să devină profesor universitar în acest domeniu și să împărtășească toate cunoștințele acumulate. Câștigând medalia de aur la Olimpiada Internațională de Geografie din Canada, Manu a decis să își urmeze pasiunea și să aprofundeze domeniul geografiei prin studii universitare. „Ador geografia încă de când eram mic, chiar dacă pe atunci nu știam exact de ce. Am aflat motivele abia mai târziu. Pe atunci îmi urmam inima cu inocența specifică vârstei. Stăteam toată ziua cu capul în atlase și cercetam hărțile, întrebându-mă ce se află în fiecare dintre acele locuri. Visul meu este să devin profesor universitar. Ca profesor, am să îi ajut pe studenți nu numai să știe geografie, ci și să fie oameni, pentru că un tineret educat înseamnă un viitor strălucit”, e de părere el.

4. Nistor Luiza – Medicină Generală, anul 1, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București 

Visul Luizei este acela de a ajunge un medic extraordinar de bun, un medic care să își îngrijească pacienții cu drag și să ofere ajutor celor din jur. Mai mult decât atât, Luiza își dorește să activeze în domeniul ginecologiei, unde ulterior își dorește să deschidă o asociație ce va avea ca scop principal să ajute fetele și femeile tinere care se află în situații disperate. „Nu mă văd făcând altceva în afară de medicină. Este singura cale pentru mine. Dacă iubești ceea ce faci și mai ai și un sprijin, totul devine mult mai clar și te motivează să îți depășești limitele și să faci mult mai mult. Vreau să fac o schimbare, vreau să las ceva în urmă, să fac ceva care să conteze”, spune ea.  

5. Vasile Floriana – Medicină Veterinară, anul 6, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București 

Pasiunea Florianei pentru animale a împins-o către un drum frumos, anevoios, dar plin de speranțe. Ca studentă la facultatea de medicină veterinară, visul ei este să își deschidă un cabinet propriu, unde va putea continua să aplice tot ceea ce a învățat până acum, să ofere ajutor animăluțelor neajutorate și în nevoie de asistență medicală. „Acum, când mă uit înapoi, îmi dau seama că nu puteam alege un drum mai potrivit pentru mine și că firul a început să se țeasă foarte devreme, în vacanțele de vară lângă bunicul, mentorul meu, care era profesor de biologie și muzeolog. În 5 ani de zile au trecut prin mâinile mele sute de animale (de la câini și pisici, până la lilieci, reptile și păsări răpitoare) și acesta e un mare motiv de bucurie pentru mine. Îmi îndeplinesc visul!”, spune ea bucuroasă.

Related Blogs